Iustin şi Iustinian, împăraţi bizantini de origine tracă Iar cetăţeanul cel grăbit poate zăbovi o clipită, ca să-i murmure unu-două versuri: "De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atîta străinătate." De la Nistru pân' la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Ca nu mai poate străbate De-atâta străinătate. 19 ianuarie 2021. Parafrază a cunoscutului vers „De la Nistru pân' la Tisa" din celebra Doină eminesciană, titlul recentei cărţi a lui Dan Iacob se justifică doar în măsura în care aduce în discuţie, în paginile acesteia, probleme/ teze/ aspecte ale filozofiei ori ale teologiei creştine, ilustrate în scrierile unor personalităţi aparţinând spaţiului european, adică de la Nistru (pe . Poezie, Versuri (620) Prieteni (183) Sanatate (91) Sarbatori de iarna (534) Sport (84) Stiinte (61) Tari, Orase, Capitale . Publicat de Dan-Ioan la 16:21. Economie. Acesta este Eminescu, marele naționalist, cel care ne-a lăsat „Doina", așternând în versuri neajunsurile neamului românesc: „De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate." Să îi apreciem modul de a gândi și de a acționa. Argeşenii sunt aşteptaţi, vinerea viitoare, la reproducerea fenomenului cultural românesc al anilor 1980. Aşadar, în spiritul "Doinei" lui Eminescu, pe care Goga o numea "cea mai categorică evanghelie politică a românismului", astăzi, 15 ianuarie 2011, de la Nistru pân'la Tisa şi de la Paris la New York, românii pot sărbători, pentru prima dată oficial, Ziua Naţională a Culturii Românilor.Să ne bucurăm, deci! trimise de Eeuu. Şi-atunci apare în mod firesc întrebarea: primele două versuri ale „Doinei" - „De la Nistru pân` la Tisa / Tot românul plânsu-mi-sa…" sunt produsul unor informaţii certe sau rodul unei intuiţii geniale? Și una din poeziile cunoscute în care își manifesta dragostea față de români în defavoarea străinilor este „Doina". Acesta este Eminescu, marele naționalist, cel care ne-a lăsat „Doina", așternând în versuri neajunsurile neamului românesc: „De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate." Să îi apreciem modul de a gândi și de a acționa. 27, noiembrie 1976, care a tradus şi poezia orientalistului Andrei Nadirov din Leningrad. De la Nistru pân-la Tisa, din Timoc până în Italia. Din Hotin și pân' la Mare. Doina De la Nistru pân' la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Indiferent ce parte a întrebării dorim să argumentăm, Eminescu este mare, fie prin vasta sa cultură generală, fie prin . Desigur, nici cãnd ne asupresc și ne fură „ai noștri" nu e deloc în regulă. Să-l apreciem pentru genialitatea lui. În România au mai existat revoluţii/revolte stradale şi după '89. De la Nistru pân' la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a. poezia -Dela Nistru pân' la Tisa"; Nicolae Adam ţăran, a declamat «Rugămintea din urmă", după care s'a jucat căluşerui şi bătuta, La sfârşit s'a încins hora românească, la care s'au prins de faţă ofiţeri, soldaţi, ţărani ect. Defel! Stoc epuizat la 11-10-2020, pret 8,00 Lei pe Okazii.ro Informatii despre DE LA NISTRU PAN' LA TISA poezii politice de MIHAI EMINESCU. e romanesti si a propagandei Rusiei din Romania, pagina ILD este in stare foarte proasta: distribuirea articolelor are o vizibilitate de cel putin 10 ori mai mica decat in mod normal si este, de aprox. Una dintre „comorile" pe care ni le-a lăsat Eminescu. Curs valutar. Și să le mulțumim pentru asta? [Abm Gm F C Fm Bbm Ab G D Cm Bb Eb Am Dm] Chords for Corul armatei romane - treceti batalioane romane carpatii ( versuri) with song key, BPM, capo transposer, play along with guitar, piano, ukulele & mandolin. Sunt o voce, nu o Voce, sunt o autoritate, nu o Autoritate. Zeci şi sute de alţi refugiaţi, nu scapă însă de gloanţele sovietice. Secţiuni ale acestei pagini. De la Nistru pân-la Tisa! Poate s-ar fi potrivit, aşa cum a propus-o generalul Mircea Chelaru (înainte ca aceasta să treacă prin Academia Română şi Parlament) denumirea completă şi exactă de Ziua Naţională a Culturii Românilor. dr. Gina Puică (USV), de consulul general al României la Cernăuţi, ES Edmond Neagoe, şi de poetul octogenar . Mi-am făcut curaj şi am trecut Nistrul pe ghiaţă. Data: 30/05/2022 1 USD: 4.5912 lei 1 EUR: 4.9438 lei 1 HUF: 1.2604 lei . „Cât timp va exista, undeva în lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată" - spunea Mircea Eliade. Că nu mai poate străbate. Am prea multe de rostit ca să nu tac îndestul. Și chiar Autoritățile, n-au loc să rostească fie și verosimilități, căci și acestea sunt împărțite în care „merită" și care „nu merită" să încapă în . Vasile Tărâţeanu - unul dintre moderatorii evenimentului -, alături de lect. Au participat oficiali, clerici și credincioși din țară, dar și „de la Nistru pân' la Tisa": din Basarabia și Bucovina de Nord. 32 de ani de la „Podul de flori" de la Prut ~ InfoPrut 08/05/2022; Un tânăr de 31 de ani s-a spânzurat, într-o pădure de lângă Oradea. Din Hotin si pân' la Mare Vin Muscalii de-a calare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin; Din Boian la Vatra Dornii Facebook. E-mail sau mobil: Să ne bucurăm, deci! Ziua Culturii Naționale, sărbătorită din 2010 pe 15 ianuarie, este ziua când toți ne gândim la Mihai Eminescu, Domnul Limbii Române, pe care ni l-a dăruit Atotputernicul în 1850.Eminescu, cel „pururi tânăr", a îmbrăcat în aur cuvintele românești, așezându-le în versuri nemuritoare, care ne definesc și care străbat timpul, dăruindu-i veșnicia.Mihai Eminescu și-a . Visul unirii tuturor românilor a fost şi va fi cel mai frumos ideal al unui neam ce doreşte să trăiască în spaţiul său străvechi, de la „Nistru pân' la Tisa" (M. Eminescu - „Doina"). Publicat pe 21.01.2015 la 11:24 Află câte blonde a eliminat Corneliu Vadim Tudor cu întrebarea - Cine a scris versurile "De la Nistru pân-la Tisa tot românul plânsu-mi-sa"? Din Boian la Cornu Luncii versuri de Adrian Păunescu. Cântă cucu în toată țara lui Eminescu, de la Nistru pân´ la Tisa. Continuitatea. Sărbătoarea a făcut parte din manifestările Serbarea de la Putna - 150. Pentru Mihaela Aionesei „Patria Mamă" (sunt inevitabile și plăcut semnificative inițialele cu majusculă) este un areal înțeles eminescian - „De la Nistru pân*la Tisa"; numai că starea de „Tot românul plânsu-mi-s-a" e sublimată la scriitoarea de acum în dragostea de Dumnezeu, de Patrie și de Limba Română, sperând . Iată, s-au împlinit163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Una, cea de acum un an şi jumătate, a dus chiar la căderea guvernului Boc, iar în opinia protestatarilor de acum, cea pentru Roşia Montană ar putea duce la . Miercuri, 20 Ianuarie 2021 05:31. Din Hotin şi pân' la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Şi străinul te tot paşte De nu te mai poţi cunoaşte. Dar pe urmă-n '40 Anul marii făr'de-legi Doamne, ocroteşte-i pe români Două fiare ne-au muşcat Ultimatum . A cui? Preşedintele României a decorat, mai precis, trei supravieţuitoare ale lagărului de concentrare şi exterminare de la Auschwitz. Cultură. Grănicerii roşii au prins de veste, au tras după mine, dar m'a ferit Dumnezeu şi am scăpat neatins. Şi nu vă daţi la o parte din a mă critica. Mare adevăr pentru cei care se identifică cu scrierile poetului, în versuri sau în . 2 comentarii. Să ne amintim că unirea din 1918 s-a făcut în 1919? De la Nistru pân'la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate . Ajutor pentru accesibilitate. Dar jugul străin e de două ori mai greu: fiindcă el, pe lãngă pãinea cea de toate zilele, îți fură, încet-încet, și sufletul. De la Nistru pân' la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Ca nu mai poate străbate De-atâta străinătate. E bine că s-a întâmplat, chiar dacă atât de târziu. . O. Iosif și Octavian Goga. Cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi", desfăşurat duminică, la Suceava, sub egida „Mica Unire prin literatură", i-a avut ca invitaţi, de la Cernăuţi, pe acad. . Poezia lui Grigore Vieru a făcut și face parte din rezistența Basarabiei, a moșiei Ștefane, de ruși furată . Un interviu cu domnul profesor Theodor Codreanu: Eminescu, arheul spiritual al neamului nostru „De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate/ de atâta străinătate." Aceste versuri sunt scrise în limba celui care nu putea rămâne doar spectator la realitățile vremii sale, cel care nu-și dorea . Din Hotin și pân' la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra Dornii Au umplut omida cornii Si străinul te tot paște, De nu te mai poți cunoaște. Aşadar, în spiritul "Doinei" lui Eminescu (pe care Goga o numea "cea mai categorică evanghelie politică a românismului"), astăzi, 15 ianuarie 2011, de la Nistru pân'la Tisa şi de la Paris la New York, românii pot sărbători, pentru prima dată oficial, Ziua Naţională a Culturii Românilor. Șoșoacă a râs de Iohannis și de Arafat. Esti suflet din sufletul neamului meu! (necenzurată),de Minai Eminescu. O hartă a vegetației din timpul României mari, care era foarte verde. „Doine" la fel de frumoase au mai scris Vasile Alecsandri, Șt. A cui? De la Nistru pân' la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că din Tisa pân la Nistru Comunismu-a fost sinistru! Doina, sau Doină (uneori tradusă ca „Lament"), este un poem politic al românului Mihai Eminescu . Sus la munte, jos pe vale Ioane, fără de mormânt, Urci în calendar ca sfânt, Cazi în noi ca un părinte Şi ca roua pe morminte. "De la Nistru pân' la Tisa, / Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate". Publicat în Editorial. Legea 237 din 7 decembrie 2010 a consacrat, în sfârşit, ziua de 15 ianuarie ca Zi Naţională a Culturii. A decorat supravieţuitoare ale Holocaustului. De-atâta străinătate. .că „nu mai poate răzbate de atâta răutate". A decorat supravieţuitoare ale Holocaustului. cunoscute românului „De la Nistru pân' la Tisa". Primul site de Istorie din pînă în Categorii. De la Nistru pân' la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s'a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân' la Mare/ Vin Muscalii de-a călare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra-Dornii/ Au umplut omida cornii,/ Şi străinul te tot paşte/ De nu te mai poţi cunoaşte./ Zeci şi sute de alţi refugiaţi, nu scapă însă de gloanţele sovietice. dr. Gina Puică (USV), consulul general al României la Cernăuţi, ES Edmond . Visul unirii tuturor românilor a fost şi va fi cel mai frumos ideal al unui neam ce doreşte să trăiască în spaţiul său străvechi, de la „Nistru pân' la Tisa" (M. Eminescu - „Doina"). BOCETUL LUI IOAN CEL FĂRĂ DE MORMÂNT. Să ne amintim de apetitul unor vecini pentru comunism? Am tras un semnal de alarmă legat de pădurile României." Dată articol. de Jorj Radu (Leonidei Lari) Doină De la Nistru pân' la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Ca nu mai poate strabate De-atâta strainatate. De-atâta străinătate. Scris de Lumea Satului. Limba română, a fost şi va fi mereu limba unirii românilor de pretutindeni, ea păstrându-şi armonia, muzicalitatea prin timp şi spaţiu. De la Nistru pân' la Tisa. Editat de Casa de presa si editura Anotimp SA - Oradea, Marți 31 Mai 2022 . Aceasta este o filă de istorie ,istorie scrisă în versuri , istorie care se vrea ștearsă din memoria tinerelor generații, precum și autorul acestor versuri care este contestat de către noul curent, de așa ziși scriitori și autori ai acestei epoci . Este varianta autentică și necenzurată. Destinul oilor (1988) Voi veţi rămâne totdeauna oi, Chiar de v-ar duce Domnul printre astre, Nu pe măsura sorţii-nduraţi voi, Ci pe măsura laşităţii voastre! Pe 8 aprilie, în centrul civic al oraşului Mioveni va avea loc concertul „Remember Cenaclul Flacăra", dar . De-atâta străinătate. Biata lume nu stia Ca-ntr-o zi la Moscova Au semnat un . .că „nu mai poate răzbate de atâta răutate". De InFelSiChip. Construcţii . Când s'a lăsat noaptea, am luat-o spre Nistru, m'am apropiat binişor de mal. Vin Muscalii de-a calare, De la Mare la Hotin A fost publicat pentru prima dată în 1883 și, prin urmare, este văzut de unii ca fiind ultima lucrare a lui Eminescu în versuri, deși poate fi de fapt o piesă din anii 1870, inspirată sau îmbunătățită de nedreptatea percepută a Tratatului de la Berlin . Adevărul nu este însă acesta: dincolo de Nistru au trăit întotdeauna numeroşi români. un an, pe punctul de a fi eliminata integral de Fb. Ceea ce deranjează în fantomaticul „Dicţionar moldovenesc-românesc" al lui Vasile Stati nu este lipsa oricărui demers ştiinţific, fie el cât de palid, nici măcar perversele slujiri (de la slugă!) Doar nu a preşedintelui? Pe fondul melodiei populare „Noi suntem romani", canteretul a improvizat cateva versuri despre Arafat, dar la un moment dat a facut referire si la . Parafrază a cunoscutului vers „De la Nistru pân' la Tisa" din celebra Doină eminesciană, titlul recentei cărţi a lui Dan Iacob se justifică doar în măsura în care aduce în discuţie, în paginile acesteia, probleme/ teze/ aspecte ale filozofiei ori ale teologiei creştine, ilustrate în scrierile unor personalităţi aparţinând spaţiului european, adică de la Nistru (pe . versuri de Adrian Păunescu . De la Nistru pân' la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a SPARTACUS, tracul care a zguduit Roma Ora 2 dimineața din 13 iunie 1941, primul val de deportări din Basarabia şi Nordul Bucovinei în Siberia şi Kazahstan Valeriu Gafencu: În suferință către mântuire se naște Sfântul Închisorilor! Când s'a lăsat noaptea, am luat-o spre Nistru, m'am apropiat binişor de mal. Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale şi împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, în care a evidenţiat faptul că România este o ţară care a dat şi continuă să dea lumii elite în toate domeniile, fapt pentru care este necesară . De la Nistru pân' la Tisa. Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate. 24/04/2021. Mi-am făcut curaj şi am trecut Nistrul pe ghiaţă. Românii au un mod mai lent de a se revolta, cam la fel ca prinsul poantei la un banc de către ardeleni. Să-l apreciem pentru genialitatea lui. Klaus Iohannis a adoptat un demers semnalat cu atenţie şi ecou pozitiv în mediile străine. Ioane, Ioane, Ioane, Ioane, Ai murit ca milioane, Gloanţe trupul tău l-au frânt Ioane, fără de mormânt. „…Aud iar glasul Tărtăriei,/ Un colţ din văl e destrămat . Grănicerii roşii au prins de veste, au tras după mine, dar m'a ferit Dumnezeu şi am scăpat neatins. Satul nostru, nu e departe de Nistru. . Doar nu a preşedintelui? Limba română, a fost şi va fi mereu limba unirii românilor de pretutindeni, ea păstrându-şi armonia, muzicalitatea prin timp şi spaţiu. Să te căutăm adânc, Cu toţi ochii ce te plâng, Cu-nviindele plutoane, Unde ţi-e mormântul, Ioane. Poezia aparține genului liric, fiind o odă cu ecouri de meditație, un cântec de suflet dedicat limbii și dăinuirii în timp a poporului român în spațiul carpato-danubian, sau cum spunea marele Eminescu "de la Nistru pân la Tisa". Ascultă melodia De la Nistru pân' la Prut de pe albumul Asta-i casa und' mi-i drag, lansat în anul 2007 şi interpretată de Nicolae Sabău.Subscribe la canalul. Cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi", desfăşurat duminică, la Suceava, sub egida „Mica Unire prin literatură", i-a avut ca invitaţi, de la Cernăuţi, pe acad. Să ne amintim? „…Aud iar glasul Tărtăriei,/ Un colţ din văl e destrămat . Dar jugul străin e de două ori mai greu: fiindcă el, pe lãngă pãinea cea de toate zilele, îți fură, încet-încet, și sufletul. Satul nostru, nu e departe de Nistru. Fenomenul cultural condus de poetul Adrian Păunescu, s-a desfăşurat între anii 1973 şi 1985. a intereselor muscăleşti, tot mai insistente şi tot mai sofisticate, ci faptul că dumnealui îl consideră pe potenţialul cititor suficient de redus mintal, suficient de lipsit de . Sărbătoarea a făcut parte din manifestările Serbarea de la Putna - 150. Seara s'a dat un banchet în onoarea dlui general-TELEGRAME. Până la urmă, în partea de nord Tisa a devenit frontiera României iar în vest linia de frontieră cu Ungaria a fost trasată paralel cu Tisa la o distanță de aproximativ 200 km. LEGENDELE NEAMULUI. Toate rănile ne dor Ca soldat şi ca popor, Dacă tu te stingi de dor În mormânt rătăcitor. Tot Românul plânsu-mi-s-a. De la Nistru pân' la Tisa . Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate. Pentru lumea de astăzi, de mâine şi permanent grăiesc Cuvintele vii ale Tărtăriei, reverberate celest peste meriadianele lumii, cuprinse şi în articolul savantului sumerolog Boris Perlov, publicat în Buletinul «Noi Tracii», nr. Nici că se putea ca teatrul eminescian să nu aibă în aşa funcţie un basarabean, contrazicându-l astfel pe Eminescu cu afirmaţia din poezia Doina „De la Nistru pân'la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-sa" . Sari la. Apasă pe alt + / pentru a deschide acest meniu. Să ne amintim refuzul României de a participa la dezmembrarea Ucrainei? Aceasta este o filă de istorie ,istorie scrisă în versuri , istorie care se vrea ștearsă din memoria tinerelor generații, precum și autorul acestor versuri care este contestat de către noul curent, de așa ziși scriitori și autori ai acestei epoci bezmetice . About Press Copyright Contact us Creators Advertise Developers Terms Privacy Policy & Safety How YouTube works Test new features Press Copyright Contact us Creators . *** Lanţurile bine măsurate Prind de coarne bieţii bouleni, Sus la munte, jos la vale De la Nistru pân-la Tisa. Din Hotin și pân' la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra Dornii Au umplut omida cornii Si străinul te tot paște, De nu te mai poți cunoaște. Instrumentele puterii. redactia. Am dat viaţă şi soldaţi Pentru-o patrie de fraţi Doamne, ocroteşte-i pe români Am dat fapta, am dat zisa De la Nistru pân' la Tisa Doamne, ocroteşte-i pe români 3. Oare la care parte a Tisei s-a referit Mihai Eminescu? Urmare a sutelor de raportari ale paginii din partea stangii radical. Pentru lumea de astăzi, de mâine şi permanent grăiesc Cuvintele vii ale Tărtăriei, reverberate celest peste meriadianele lumii, cuprinse şi în articolul savantului sumerolog Boris Perlov, publicat în Buletinul «Noi Tracii», nr. Ele se numeau Dacia de la Nistru pân` la Tisa Una dintre cele mai vechi harti reprezentand tara noastra are varsta de peste 400 de ani.